joi, 17 noiembrie 2016

AVERSĂ DE GUTUI


           

 Ploile nebune bețe pun în roate                          
 Razelor de soare, bate vânt năuc, 
 Stele măturate, se târăsc pe coate, 
 În ecou de bocet printre crengi de nuc. 

 Ceața creionează searbede crochiuri,
                    
 Orele chircite par că se comprimă,
 Timpul trage sfori, îngropând nimicuri,
 Cerșetorii clipei joacă pantomimă.
 
 Îmi cuvânta îngeri sub obloane trase
 Peste rana frunzei, gata de cădere,
 Înecați în fum, pomii fac grimase,
 Jinduind în rugă dor de înviere.
 
 Ca într-o sonată scrisă cu cenușa
 Restului de jar rastingnit sub haină,         
 Cu nuanțe-n clocot își desfată tușa
 Zarea incendiată de a toamnei toană.
 
 Te cobori în mine lăstărind un vis              
 Cu potop de-aversă dulce de gutui,
 Sărutări frivole-n muzici m-au închis,  
 Limpezindu-mi apa ochilor verzui.

vineri, 4 noiembrie 2016

DEZMINȚIRE





 Frunze în cadril despetesc culori,
 Norii ghemuiți se declară-nvinși,
 În bătăi de inimi clipele măsori,
 Cresc vlăstari setoși de iubire-ncinși.   
 
 În beții de-ambrozii trece lin pe vârfuri           
 Poticnit de brumă, în sevraj, un vis, 
 Grâul copt se-nclină în dezmierd de naiuri,
 Felinare sparte magic s-au aprins.
 
 Degete de ceață țes pe flori dantele,
 Timpul călător anotimpuri schimbă,
 Numai ochii noștri, doldora de stele,
 Tainic ne vorbesc în aceeași limbă. 
 
 În nevroza toamnei, ploaia să nu doară,
 Umbra ne-o purtăm unul celuilalt,
 Azima iubirii o-mpărțim spre seară,
 Când se frânge luna-n pulberi de cobalt.

 Guler de-anemone poartă melcii-n munți,
 Iar dacă de greieri codru-i jefuit,    
 Tu la claviatura inimii îmi cânți, 
 Cum că toamna-i tristă este doar un mit.