marți, 20 septembrie 2016

TOAMNĂ DUPĂ TOAMNĂ





 La răscruce, toamna, în palton de zdrențe, 
 Seceră dantela rochiei de verbină,
 Cu surâs sub gene, grații de tandrețe,
 Scutură-n frunzișuri lacrimi de rugină.

 Agățate-n ramuri, ca o condamnare,
 Roade aurite-n iureș de înalt, 
 Se supun sentinței de-a sfârși-n hambare,
 În zadar suspină-n zarea de cobalt.
 
 Caiere brumate sălcii înconvoaie, 
 Păsări orchestrează ultimul concert, 
 În curând vor trage clopote de ploaie
 Trezorieri celești, peste timp incert.
 
 Cerul și-a deschis nasturii la haină,
 Bărci de acuarelă trec din loc în loc,
 Umerii-și apleacă firava gențiană,
 Albatroșii-și caută-n alte lumi noroc.

 Degetele ploii pun sub lacăt stele,      
 Strugurii în teasc rănile-și jelesc,
 Tu-mi strecori iubire, fluturii sub piele,     
 Toamnă după toamnă, ție-ți înfloresc!

joi, 15 septembrie 2016

LASĂ-MI TOAMNĂ




 Toamnă, nu-ți aduc acuze
 C-ai venit iar nechemată,
 Când cu ploi de dor confuze,
 Când cu-arome ce desfată.
 
 Capricioasă și cochetă,
 În rochiță de cașmir,
 Lăcrimare la beretă,
 Cu belșug de elixir,
 
 Cerni ambrozie de castani,
 Tulburi stoluri de lăstuni,
 Nostalgii de peste ani
 În buchete le aduni.
 
 Cu graffiti de suspine
 Fardezi grânele de grâu,
 Știind că-n iarna care vine
 Vor purta omăt la brâu.
 
 Dor pierdutele candori  
 Revărsate prin obloane,
 Scâncetul veștedei flori,
 Răstignite sub balcoane.

 Degustând licori din vie
 Ca-ntr-un basm din toamne vechi,
 Mustul dragostei mă-mbie
 Să sorb clipele perechi.

 Din prinos ce va să moară,  
 Dulce-amar și rug de nur,
 Lasă-mi doar un colț de vară,
 Șoapta macului s-o fur!  

vineri, 9 septembrie 2016

CEVA DIN MINE, CEVA DIN TINE



 Iubirea mea, vezi anii s-au scurtat,
 Murmură frunze, norii-s în război, 
 Se curbă zorii-n grâul aromat,
 Dar toamna nunții o-mpartim la doi.
 
 Cu toat-apocalipsa ce urmează
 În anii hoți, nebună vânătoare, 
 Noi încă ne visăm, mă-mbrățișează,
 Curg fluturi albi pe tâmple, e răcoare!
 
 Suntem bolnavi sau ipohondri poate,
 De dragoste, de dor, pe cruci de jar,
 Ceva din mine pare-a fi în toate,
 Ceva din tine, mi te vrea avar.
 
 Pe ape limpezi timpu-i ireal,
 Iar defrunzirea-i doar o cavalcadă,
 A verilor, cu iz de carnaval,
 Ninsorilor, ce vor urma să cadă! 
 
 Născută să-mi fii vrajă obsesivă ,
 Născut să mă iubești cu disperare, 
 Ne-au condamnat toți zeii deopotrivă,
 Să ne iubim și-n toamna viitoare.

luni, 5 septembrie 2016

ÎN TOAMNA ZILELOR DE MÂINE



 Foșnesc iar frunze legănate,
 Culori pe ziduri se preling,
 De doruri, inimi invadate,
 Fragil, de-abia se mai ating.
 
 Pe umeri verdele de ieri
 Respiră resturi de verbină,
 Noi, pumni de jar la mal de seri,
 Tot însetați, în veac de tină,
 
 Ca la-nceput de infinit
 Cu ochii, temple de gențiană,         
 Stupuri de rai nepovestit,                     
 Sub cerul nunților de taină.                   

 În adierea timpurie
 A rochiei toamnei princiare,
 Cocorii dăruiți doar mie
 Se zbat în piept plini de ardoare.        

 Miroase-a vis, mere de jad
 Și a iubire ne-ntinată
 De vrăjmășia vreunui fard
 Din era zodiei desfrânată.

 Ne-am învățat pe dinafară
 Înțelegând câte puțin                                
 Că lumea-i doar o autogară                       
 Cu pasageri plin de pelin.   
 
 Iubirea ține loc de pâine,
 Iar timpul curge înflorit                     
 În toamna zilelor de mâine
 Când ești de dragoste robit.