marți, 20 octombrie 2015

ÎN FRAC DE FUM



 O umbră fără chip de nori înlăcrimată
 În arăbescul toamnei agale se deșiră,                     
 Năluca-n frac de fum, spre nicăieri se-ndreaptă,
 O-ntrezăresc prin ceață și simt cum mă respiră.
 
 Lumina obosită scâncește-n felinare,
 Neliniștea aceasta, un fel de purgatoriu,
 Poveste despletește, jăratec de frunzare,
 Non sens de jinduiri în rug de iluzoriu.

 Desprinsă dintr-o carte, cu foi îngălbenite,
 Apusă de nerost ar vrea să se repete,
 Cu toată disperarea de a mă ține minte,
 În joc nevinovat descântă nopți, de sete.

 Își scutură culoarea de vraja unor vise,                   
 În ochii unei clipe a rătăcit un gând,
 Mult nu va zăbovi la porțile închise,       
 Din flori de vânt castele gravează fredonând.
 
 Fluturi salvați de brumă aleargă spre lumină,
 Cu aripi de tandrețe m-ating ușor pe buze,
 Pe umeri se așază ținându-se de mână,
 Iar umbra-i destrămată de foșnet lin de frunze!