vineri, 24 aprilie 2015

ÎNCOTRO?





 E mare sărăcie, azi toate-s de vânzare,   
 Se fac negustorii cu viciu dichisit,
 Taraba este plină de fantezii bizare,
 Frumos împachetate-n cuvânt meșteșugit.
 
 Să prinzi un loc în față, prioritar, să știi,  
 E să ridici miciuna, la rangul ei suprem,
 Tragi fîn de sfori o vreme, astfel poți să obții,
 Ce nici n-ai fi visat, favoruri, la cherem.
 
 La modă-i marioneta. Tu, visitor în ceață,  
 De n-ai să dai din coate, rămâi cu idealul,
 Refuzi să-ți vinzi onoarea, ciocanele de gheață
 Lovesc adânc în suflet până te-nghite valul.    
 
 Se vinde prietenia, iubirea și-omenia,
 Batjocuresc lacheii virtutea și credința, 
 Nu te-aliezi minciunii, plătești cu agonia 
 Aripilor tăiate. În rugi, invoci speranța.
 
 Dezgustul te cuprinde de-atâta poleială,
 De măști strident pictate cu stârv de urâciune
 Și-ajungi să te întrebi, de suferi de sminteală
 Că n-accepți să faci tumbe, pe-arena de tăciune.
 
 În lumea otrăvită de fals și nedreptate,
 Prin compromis câștigi un loc meschin sub cer,
 Dibaci farsor, joci bine, ce-ți trebuie demnitate?
 Urci treptele-aclamat, pe podium efemer.
 
 Port rană sângerândă și mă cuprinde sila,
 Să văd izbânzi mârșave, iar noi ne resemnăm,
 Nu-ți cerem Doamne mult, iubindu-ne, ai milă,
 Ne scăpa sau
 ne-nvață spre cer să emigrăm! 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu