sâmbătă, 11 octombrie 2014

DE TOAMNĂ MĂ DEZIC



  
 Trag storul peste gânduri, lipesc fruntea de geam,
 Se-aude  foșnet surd de frunze pe cărare,
 Cu ochi livizi de ceară, alunecând pe ram, 
 Își plimbă luna raza înseninând hotare.
 
 Cad stropi mărunți și deși, se-adeverește-un zvon    
 Că-și scutură penelul toți pictorii cerești, 
 Fardând cu tente brune  al gărilor peron
 Și vara-și ia-n bagaje vrăjitele povești. 
 
 Prefață scriu iubirii pentru o altă vară, 
 Șterg și adaug iluzii cu gust de elixir, 
 Înlăcrimez penița-n absint din călimară, 
 Neliniști răstignesc pe aripi de nadir.
 
 Și-a pus amprenta toamna și norii-și fac de cap,
 Sub felinare stinse se zgribulesc nagâții,
 Doar amintirea-i trează și clipele la trap
 Gonesc în vechi trăsuri pe serpentina nopții.
 
 De toamnă mă dezic, n-am s-o primesc chiriașă, 
 În tolba-i sângerează sărut stins prea curând,
 Osândă-ți las dorința, solstițiu fără șansă,
 Iubiri covalescente, stafii de dor, în gând.