marți, 7 octombrie 2014

SĂ FIU IERTATĂ




 Rapsozii toamnei mele în gânduri se strecoară,  
 În timp ce frunza cade pe-aleea depărtării,
 Vestale rătăcite destine trag de sfoară,
 Aprind făclii de dor la țărmul înserării.
 
 Trec dealul amintirii cu aripi de nălucă,
 O siluetă-n brațe naiv o mai cuprind,
 Suspină greieri blânzi, pe treapta clipei urcă 
 Chemări nedeslușite, în nopți ce se divid.     
 
 Luceferii jertfesc dorințe-n vieți grăbite. 
 Prin ramuri desfrunzite pășesc șovăitor
 Neputincioase stele, în salbă de ispite,
 Tresar înlăcrimate-n petala unui nor .
  
  Predestinata vină, ce uneori mă doare, 
  Aceea de-a iubi cu suflet pur, întreg,        
  O voi lăsa să ardă în snop de resemnare
  Pe-o palmă a uitării, parfumul n-am să-i neg.
 
 Pe drumul înspre tine doar netrimise vești
 Se vor mai zbate tainic la felinare stinse,
 Regrete șifonate vor tresări-n calești,
 Absențe delira-vor, oftând pe câmp de vise. 
 
 Oprobiu cer iubirii instanțe-acuzatoare,
 Pledez fără tăgadă, iubind sunt vinovată, 
 Pe fila vieții mele cer doar o adnotare,
 Cu-nsângerate lacrimi semnez: Să fiu iertată!