vineri, 1 august 2014

POVESTE DIN FEREASTRA INIMII


"Un prieten adevărat este acela care sosește în timp ce ceilalți dispar"  


 Într-un burg pestriț și vesel, pe o stradă oarecare
 Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare 
 Și rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades
 La gheretă, în vitrină, un afiș de interes:
 
 Vând căței cu ochi zglobii și cu părul cârlionțat,  
 Jucăuși, plin de iubire, cu boticul brun roșcat.  
 Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,
 Rușinos, zâmbind timid s-a oprit puțin în prag
 
 Și cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:
 Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.
 La auzul celor doi, cinci căței au dat năvală,
 Făcând tumbe, alergând, foarte-atenți la cleveteală.
 
 Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniță sură,
 Rezemând codița mică pe sandala gri de zgură
 L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,
 Cu ochi triști, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,  
 
 Dar și-a coborât privirea și lătrând aproape stins,
 Niciun gest n-a mai schițat, se știa demult învins.
 Vânzătorul negustor prezentându-i ca pe-o marfă 
 I-a lăudat pe fiecare, omițând să fac-o gafă.
 
 Observându-i ochii blânzi, fără licăr, bucurie,
 L-a-ntrebat pe comerciant, respectuos, cu modestie
 Dacă poate cumpăra cățelușul întristat
 Fiindcă-i este tare drag, este ceea ce-a visat.
 
 Fâstâcit peste măsură a-ncercat să-l lămurească:
 Cățelușul este șchiop, nu prea vrea nici să zâmbească,
 Nici s-alerge, să se joace, stă mereu și meditează,
 Nu mănâncă, nici nu latră, toată ziua dormitează,
 
 I s-a rupt cândva lăbuța, va fi șchiop întreaga viață.
 Ce-ai putea să faci cu el? Este fără de speranță.
 Copilașul a tăcut și din buzunarul mic
 A scos banii șifonați, strânși cu trudă, într-un plic.
 
 Văzând omul că nu poate să-l convingă  nicidecum
 I-a propus să-i dea cățelul chiar și gratis, fiecum.
 Dar un gând îl frământa și nu-nțelegea defel
 Ce-ar putea face băiatul cu un cățeluș ca el?
 
 Isteț foc, fără s-aștepte vreo-ntrebare de la domn,
 Ridicându-și pantalonii i-a spus simplu: eu sunt om!
 Am și eu un picioruș, care e din lemn, vezi bine,
 Dar am suflet și mă doare, ce-aș putea să-ți spun? În fine.
 
 Îți dau banii, iau cățelul, este tot ce îmi doresc,
 Nu-l vreau gratis, este prețul care pot să îl plătesc
 Pentru cel mai drag prieten, ce vreodată l-am visat,
 Este darul cel mai scump, îl iubesc cu-adevărat.
 
 Eu nu pot nici să alerg, nici să zburd ca alți copii,
 Singur sunt de-atâtea ori, nu am multe jucării,
 Am ales acest cățel fiindcă seamănă cu mine,
 Șterge-ți lacrima degrabă și învață să faci bine!  

UNUI OPORTUNIST


        Înfumurarea este goana după onoruri câștigate de pe urma unor lucruri meschine. Theofrast


 Ți-e sufletul prea mic pe toți să ne încapă,
 Îți șchiopătează pasul, mergând spre nicăieri,
 Controversate umbre din tine se adapă,
 Te-ncing aplauze oarbe, ce-n mod ardent le ceri.
 
 Te-a sărăcit orgoliul și ești negat de rai,
 Ești jude pentru cei ce nu-ți aprobă fapta,  
 Schimbi măști nenumărate, te erijezi în crai,
 Pui etichete false urcând încă o treaptă.   
 
 Nu-i nimeni să te-ntreacă, lovești la întâmplare,
 Ți-e viața în derivă și joci un rol dual,
 Încețoșat de faimă, ’nalțăt de adulare,
 Oportunist în toate, creezi un ideal.
 
 Dar n-ai să fii în stare nicicând și niciodată
 Să tragi la nesfârșit din sfori de marionetă,
 Ai ridicat trufia la rang de mare artă,           
 Când va veni scadența, ea fi-va demascată.
 
 Te vinzi precum o marfă prin viclenii perene
 Stârnind emoții false prin clipe de moment,
 În mintea ta ești mare, visezi statui eterne,
 Ești doar o făcătură creată de prezent.
 
 Când repudiat de semeni și sărăcit de vise
 Toți spectatorii piesei vor râde sec, hilar,
 Îți vei dori să fugi de condamnări proscrise,
 Iar lacrimi fără număr vor curge în zadar.
 
 Reper să-ți fie cinstea, smerenia o lege 
 Căci orice faptă faci, ea are consecință.
 Cine-ar putea vreodată, povara să-ți dezlege?
 Vei fi strivit de vină și-amară suferință.
 
 Nu fă din viață circ, ia-ți haina omeniei,
 Fii drept, onest,curat, de rele te căiește!
 Pe cel ce se smerește, strivind culpa mândriei,
 Chiar Cel ce i-a dat viață cu dragoste-l primește.