sâmbătă, 10 mai 2014

VEI ÎNȚELEGE




 Când ochiul nopții melancolic strivește lacrima-ntre gene 
 Și clipa-și plânge neajunsul tristeții lumii pământene,
 Iar serafimii-au ațipit, uitând s-aprindă crini făclii,
 Ce-ai adunat, ce-ai risipit din ziua scursă, oare știi?
 
 Te-ntreb de-o zi la întâmplare, care-a zburat din calendare.   
 Renunți la vis nuntit de-ardoare și îl îngropi din nepăsare?
 Din timpul ce ne-a fost sortit nici un minut n-a rătăcit,
 Cu pas agale sau grăbit ne-a dat, ne-a luat cât a poftit.
  
 Va zăbovi la tine-n suflet un dor pierdut al știi tu cui
 Și amintiri fără stăpân vor hoinări cu ochi căprui,
 Iluzii-n rochii de cicoare vor coborî din Carul Mare,
 Boboci de șoapte visătoare vor îmblânzi a ta-nserare.  
 
 Ascunde-mă adânc în tine și lasă-mă eu leac să-ți fiu,
 Fără de zâmbet și iubire, bolnav vei fi, de dor pustiu. 
 Nu amâna nimic pe mâine, nespuse doruri se destramă,
 Îmbrăca-te-n culori de cer când fluturi albi în vis te cheamă!
 
 Îți scriu cu fir de busuioc pe-oglinzi de apă lungi scrisori,
 Le voi timbra cu un sărut și cu mireasma unei flori.
 Vei înțelege-ntr-un târziu de ce oftează-n taină îngeri
 Și maci cu suflet abătut, suspină-nsângerați de-nfrângeri.