vineri, 2 mai 2014

DIN DORURI NESPUSE





 Mi-e dor de crini înmiresmați atinși de-al zorilor sărut,    
 Te-aștept cu flori de mac în păr, pe-același țărm de noi știut.
 Visez să-mi furișezi dorințe sub pleoape-albastre de oftat, 
 Cu îngeri vii să mă-mpresori din amintiri de neuitat!
 
 Mi-e dor de picurii de stele ce-au spulberat tristeți, confuzii,
 Să mă alinți cu flori de măr într-o trăsură de iluzii!     
 Întorc al șoaptelor clepsidre când ostenesc în joc de ploi,    
 De ce respiri a mea culoare, tu dor durut de amândoi?
  
 Mi-e dor de-un crâng de lăcrămioare, să-nalț un zmeu printre năluci, 
 Să-mi fac din curcubeu o punte, să te-ntalnesc la vechi răscruci.
 Semințe roz de trandafir ai semănat în gândul meu.
 Poți despărți cerul de ape, suflet de suflet, tu și eu?
 
 Mi-e dor de iriși înfloriți, ce lăcrimează în condei,
 De fluturi albi fardați cu maci din anotimpuri fără chei.
 N-aș vrea ca timpul hoț, viclean, secundele să ni le-mpartă,
 Să rătăcim spre nicăieri, înspre cândva sau niciodată.
 
 Mi-e dor de vals dansat de lună, cu spic de grâu pe trup de ram,
 De pescăruși, perechi nostalgici, de ce-am fi fost, de ce eram.
 Din doruri ce-au rămas nespuse și-au ațipit prin vers pierdute,
 Îți voi picta un vis pastel, să-ți înflorească pe tăcute!