vineri, 24 ianuarie 2014

SĂ UITE, SĂ TACĂ!






 Convoaie de vise se sting între gene
 Când râu izvorăște sub pleoape verzui,
 Îți sunt acuarelă, un vals de sirene,
 Ninsori de lavandă cu ochii căprui.
 
 Nu-ți scriu despre dor sau stele căzute, 
 Un ram de măslin prin îngeri trimit,
 Tu pune zăvoare iubirii pierdute,
 Sub semnul uitării te las răstignit! 
 
 Aștepți un răspuns? Alintă-mi culoarea!
 Strivește petala tăcerii în lacrimi,
 Vindecă-ți dorul, să-nvingă uitarea,
 Alungă chemarea, dezbrac-o de patimi!
 
 În alb rătăcite, iluzii rănite, 
 Descântă-le iarna cu frunze de gheață, 
 Înăbușă dorul, sfințește cuvinte,
 Dansează pe umeri cu fluturi de ceață!
 
 Culege doar roua iubirii din șoapte,
 Iertare că-ți sunt c-o zi mai săracă, 
 Scântei de-amintire le cerne în noapte,
 Și inimii cere-i să uite, să tacă!