luni, 28 iulie 2014

TE VOI LASĂ SĂ CREZI



 Cu rouă de argint brodează magii vise,
 Iar stelele împart explozii de culoare,  
 Luceferi despletesc dorințe interzise, 
 Colibrii jucăuși trec vămi de așteptare.
 
 Am dezlegat cu-albastru vâltoarea depărtării 
 Și în cuibarul clipei am adunat speranțe,
 O salbă de lumină a-nveselit cocorii
 Desferecând minute de-absurde disonanțe.
 
 Pătrar de lună albă din lacrimi mari de perle
 A construit podețuri și punți de rai promis,
 Să poți călători în care de mărgele,
 Iubind fără opreliști ce doar în vis ți-e scris.
 
 Grăbit se-ntorc serafii, cu aripi bat în glastră,
 Pe-o hartă creponată punctează zboruri pare,
 Se-nchină, lasă-n grabă oracol la fereastră, 
 În sfeșnic delirează secunde pe altare.
 
 Au anulat restanțe pe vis și resemnări,
 Timbrând cu armonie consensuri relative,
 Peste-nsetări și arderi, fugare inserări,
 Au picurat lavandă și doruri din misive.
 
 Gondole cu iluzii au amăgit destine 
 La țărmul unei nopți cu false amintiri,
 De-ți  vei aduce-aminte din când în când de mine,
 Te voi lăsa să crezi că-n mine mai respiri.

  

miercuri, 16 iulie 2014

ÎȚI LAS ZĂLOG UN MAC





 Te regăsesc ades în necuvântul serii,
 În zâmbete de nuferi ce se-oglindesc pe lac, 
 Vâltorile de gânduri din portul nerăbdării
 Ți le trimit prin fluturi ce-n zboruri  își desfac
 
 Mov aripi de saten să-ți mângâie durerea,
 Cu praf  de acuarelă pe buze să-ți picteze,
 O lacrimă de-alean să-ți tulbure privirea, 
 Cu flori turcoaz de stele un vis să-ți contureze.
 
 În adieri de șoapte poți desluși chemări,
 Minute-mpotmolite de timp pietrificat,        
 Un înger adormit în cuib de neuitări
 Și-un suflet ce în taină cu dor l-ai sigilat. 
 
 Am să te-ating o clipă cât minte să mă ții,
 Voi fi un amănunt în zodie de vânt,
 Dar visul este vis.N-am cum să vin, să-mi fii,
 Zălog îți las un mac în fiece cuvânt!
 
 Păstrează-l în albumul cu amintiri perene,
 Iar dacă-n stoluri gânduri vor amuți de ploi,
 Uitări să-ți lege ochii cu flori de sânzâiene,
 Ne-om regăsi în raiul visat de amândoi.
 
 Refugiu să găsești sub cruci de rugăciune,
 Alin să-ți fie fluturi cu trupuri de brocart,
 Sub pleoape să porți îngeri, tăcerile-ți vor spune:
 Pahar de vis și cer cu tine-am să-l împart!  



                   
 
               .  








   

               

sâmbătă, 12 iulie 2014

REFREN ÎMPĂTIMIT



 Ursit pe veșnicie? Captivă? Nici nu știu!
 Mă tulbură adâncul în care-mi locuiești,
 Iubesc dumnezeiește! Mi-e cerul azuriu,
 Mă saracești de lacrimi, când uiți să îmi zâmbești.
 
 În zbateri pescărușii de dor au ostenit,
 Dar îngeri de mătase le vor nunti lumină.
 De-ți sunt, de mi-ai rămas refren împătimit,
 Iubirea n-o va cerne nici veacul ce-o să vină.
 
 Visez prin ochii tăi la timpuri ce-au trecut,
 Sărutul meu alintă suspin de ne-ntâmplare,
 În nopți cu stele mute din dorul nost’ durut
 Plătim impozit zilnic pe-abis de resemnare.
 
 De norii își strecoară stihiile de sare
 Și umbre colorează  zenitul dintre noi,
 De ei nu-ți fie teamă, un lied de alinare,
 Iubirii voi jertfi, cântând pentru-amândoi!
 
 Răniți ne despărțim și ne-mpăcam naiv,
 Ne-ncercănăm voit și-aprindem felinare,
 Sub cruce de regrete, iubim definitiv,
 Iertând nevinovate vâltori de-nlăcrimare.
 
 Ne alungăm stângaci, apoi ne regăsim,
 Însângerați de-o boală ce n-are vindecare,    
 Purtăm poveri bizare. E-o vină că iubim?
 Desăvârșit blestem de dor și disperare.

  

sâmbătă, 5 iulie 2014

SĂ FI ȘTIUT DOAR MACII?




 Te-aș mai păstra un veac, de tine te-aș ascunde, 
 În fresca unui vis cu grație te-aș picta,
 Când  surdelor chemări  eu n-am să-ți pot răspunde,
 În câte-un gând firav în taină să-ți pot sta.
 
 De noaptea-ți va părea mai lungă decât viața 
 Și-n țipăt de regrete nu vei găsi răspuns, 
 Nevinovate lacrimi vor rătăci pe față,
 Îndepărtări absurde vor fi de nepătruns,
 
 Tristețea va brăzda abisuri disperate,
 Cocori desperecheați vor ațipi în stoluri,
 De mână, stele blânde, de cer desferecate,
 În cercuri mari de foc  îți vor zâmbi la poluri.
 
 Speranța de-ți va plânge din ce în ce mai stinsă 
 Și-ncercănate clipe vor amurgi în glastre,
 În sfeșnic, floare albă, îți voi lasă aprinsă,
 Să-ți lumineze pleoapa tăcerilor sihastre.
 
 Nu-nsângera iubirea cu spini fără de rost,
 Și iartă visu-n care naivi noi am crezut!
 Să fi știut doar macii cât mult, puțin ți-am fost?
 Sfârșitul să ne fie un tainic început?