luni, 26 mai 2014

CER DREPTUL LA IUBIRE




Jucăm pe scena vieții controversate roluri,
Sub măști, în ore mute, reinventăm povești.
Ni se pretind, mereu, dobânzi pe arse doruri,
Tribut ne pun pe vise toti vameșii lumești.

Ne pierdem în hățișuri, cotrobăind prin gânduri,
Încorsetați de-aceleași dorințe obsesive.
Banalul și sublimul le-amestecăm cu resturi
De-absențe indoliate cu ploi drept laitmotive.

Ne-ascundem de iubire în colivii impuse,
Din temeri de înfrangeri întemnițați în sine.
Doar lacrima trădează, ea nu se vrea-n cătușe,
Deșerturi de-ndoială  ne răscolesc destine.

Prin trup ne curge sevă de doruri interzise,
Tristeți cu flori de gheață ne bântuie la geam.
Îngenunchează îngeri la uși de soartă-nchise,
Iar eu visez la tine că-ți sunt și că te am.

Cer dreptul la iubire instanțelor supreme,
Recursul este simplu: să abrogați ce-ați scris!
Ne-aud plângând pe-ascuns, jurații-s în dileme,
Am înflorit târziu, dar neg cenzuri pe vis.


miercuri, 21 mai 2014

NOSTALGII CU MACI





 Prea se-nmulțesc răspântii în gânduri efemere,
 Iar clipele refuză de mâna a se ține,   
 Strâng în buchet cuvinte fugite din tăcere,
 Doi maci găsesc refugiu în primăveri senine.
 
 Întruchipări străine cu inimă de gheață
 Rostesc păreri absurde de nimeni înțelese,     
 Se-mbrățișează macii sub oarbe zări de ceață,     
 Lumină din flori albe un licurici le țese.         

 Se spovedesc petale de vânturi risipite,       
 Un menestrel dezmiardă arcușul pe-o vioară,
 Iar degetele nopții, de dor dezlănțuite, 
 În șoapte creionează luceferi prin secară.

 Zâmbesc printre scaieți cu sufletele arse 
 Și-n fiecare vară își scriu câte-o poveste,
 Un înger risipește confetii de mătase,
 Sfințind eternitatea iubirilor celeste.
 
 Sărută astrul nopții cu fluturi de safir 
 Doi maci îndragostiți din alte galaxii, 
 În iarba necosită prin visul lor respir, 
 Strivesc sub pleoape lacrimi de-albastre nostalgii.


.
                                   

vineri, 16 mai 2014

PASTEL CU LACRIMĂ DE VÂNT



 Suspină în adâncul meu doi ochi căprui fardați cu ploi.   
 Pe scări de suflet urcă umbre cu pasi stingheri și umeri goi.  
 Chiar îngerii se răzvrătesc, oftând de dor încătușați, 
 Din aripi, împletind în zare, un pod din lacrimi, resemnați.  
 
 De ce nu te-am găsit pe când flori de cireș inimresmau
 Ani inocenți de început și prin petale rătăceau, 
 Alai de fluturi nepereche pe ram de gând, din pribegie?
 Aș fi venit prin lan de maci să-ți dărui stele numai ție!  
 
 Te-aștept să-mi vindeci rest de vis, să-mi ștergi tocite agonii,
 Pastel cu lacrimă de vânt să mi-l pictezi în armonii.
 Să-nseninezi solstiții oarbe de-absențe lungi, încărunțite
 Și dor ne-nfrânt să îl dezlegi cu flori de nufăr infinite. 
  
 Te voi chema cu glas de crin, din necuprins și zbor uitat,       
 În seara ce va fi să vină să-mi spui, în șoaptă, de-ai păstrat 
 Scântei de jar din vis nestins, de-ți pasă, fiindc-aș vrea să știi
 Că pescărușii melancolici ți-au scris pe cer: -Te-aștept să vii!

sâmbătă, 10 mai 2014

VEI ÎNȚELEGE




 Când ochiul nopții melancolic strivește lacrima-ntre gene 
 Și clipa-și plânge neajunsul tristeții lumii pământene,
 Iar serafimii-au ațipit, uitând s-aprindă crini făclii,
 Ce-ai adunat, ce-ai risipit din ziua scursă, oare știi?
 
 Te-ntreb de-o zi la întâmplare, care-a zburat din calendare.   
 Renunți la vis nuntit de-ardoare și îl îngropi din nepăsare?
 Din timpul ce ne-a fost sortit nici un minut n-a rătăcit,
 Cu pas agale sau grăbit ne-a dat, ne-a luat cât a poftit.
  
 Va zăbovi la tine-n suflet un dor pierdut al știi tu cui
 Și amintiri fără stăpân vor hoinări cu ochi căprui,
 Iluzii-n rochii de cicoare vor coborî din Carul Mare,
 Boboci de șoapte visătoare vor îmblânzi a ta-nserare.  
 
 Ascunde-mă adânc în tine și lasă-mă eu leac să-ți fiu,
 Fără de zâmbet și iubire, bolnav vei fi, de dor pustiu. 
 Nu amâna nimic pe mâine, nespuse doruri se destramă,
 Îmbrăca-te-n culori de cer când fluturi albi în vis te cheamă!
 
 Îți scriu cu fir de busuioc pe-oglinzi de apă lungi scrisori,
 Le voi timbra cu un sărut și cu mireasma unei flori.
 Vei înțelege-ntr-un târziu de ce oftează-n taină îngeri
 Și maci cu suflet abătut, suspină-nsângerați de-nfrângeri.

  

vineri, 2 mai 2014

DIN DORURI NESPUSE





 Mi-e dor de crini înmiresmați atinși de-al zorilor sărut,    
 Te-aștept cu flori de mac în păr, pe-același țărm de noi știut.
 Visez să-mi furișezi dorințe sub pleoape-albastre de oftat, 
 Cu îngeri vii să mă-mpresori din amintiri de neuitat!
 
 Mi-e dor de picurii de stele ce-au spulberat tristeți, confuzii,
 Să mă alinți cu flori de măr într-o trăsură de iluzii!     
 Întorc al șoaptelor clepsidre când ostenesc în joc de ploi,    
 De ce respiri a mea culoare, tu dor durut de amândoi?
  
 Mi-e dor de-un crâng de lăcrămioare, să-nalț un zmeu printre năluci, 
 Să-mi fac din curcubeu o punte, să te-ntalnesc la vechi răscruci.
 Semințe roz de trandafir ai semănat în gândul meu.
 Poți despărți cerul de ape, suflet de suflet, tu și eu?
 
 Mi-e dor de iriși înfloriți, ce lăcrimează în condei,
 De fluturi albi fardați cu maci din anotimpuri fără chei.
 N-aș vrea ca timpul hoț, viclean, secundele să ni le-mpartă,
 Să rătăcim spre nicăieri, înspre cândva sau niciodată.
 
 Mi-e dor de vals dansat de lună, cu spic de grâu pe trup de ram,
 De pescăruși, perechi nostalgici, de ce-am fi fost, de ce eram.
 Din doruri ce-au rămas nespuse și-au ațipit prin vers pierdute,
 Îți voi picta un vis pastel, să-ți înflorească pe tăcute!