Ești urma unei umbre de-mpotriviri năuce,
Cu trupul de cenușă, confuză amintire,
Feștilă fumegândă, apatică răscruce,
Un chip fără de nume, sfințit de-a mea iubire.
Aducerile-aminte răstălmăcesc o clipă
De gânduri indecise, certate între ele,
Se spovedesc restanțe, rămase din risipă,
Stingându-se vrăjite de valsul unor iele.
Străbate prin dantele de cer înseninat
O toamnă-nmiresmată de flori mărgăritare,
La adăpost de îngeri, de dor descătușat,
Mă iartă că uitarea, te-a șters din
calendare!
În mine cântă cerul, în tine resemnarea,
Trag ultima cortină peste tăceri banale,
În dans, la balul toamnei, serbez eliberarea,
Păstrează în sonete neliniști abisale!
De-ți va fi dor de mine, deși mă îndoiesc,
Îți las ca amintire, buchete-ntregi de maci,
Privește-i cu iubire, visează că-nfloresc!
Întoarece-te în toamnă! Zâmbește! Și-apoi
taci!
