luni, 8 iulie 2013

JUDECATA






 În cea din urmă clipă a plâns cu dor o stea     
 Și a udat cu rouă  poverile din maci,
 Conspiră umbre triste chiar împotriva mea, 
 Furtuni destrăma visul prin hula unor vraci.

 Se rupe ceru-n două și plouă cu acuze,       
 Mă leagă în cătușe ocara efemeră,          
 Beau cupa cu pelin din visele confuze,
 Pe scaun de judecată mă apăr-o himeră.
 
 Doar pentru o fărâmă de dragoste curată 
 Plătesc cu închisoarea potopul unor ploi,
 Mai cer o grațiere, la lege o erată,
 Nu-i cine să mi-o deie, n-ați vrea să o dați voi?
 
 Dacă sunteți iscoade și condamnați iubirea
 Voi știți care-i pedeapsa și costul ei suprem !
 Pedeapsa capitală v-aduce fericirea ?
 Vă spun, eu mor degeaba, iubind nu ai barem! 

Cerința mi-este mică, de s-o găsi cumva, 
Erata s-o aprobe, să pot cumva scăpa, 
Cu-același suflet care tot prețul l-a plătit 
Va mai iubi o viață, etern, un infinit!