Despre mine

Fotografia mea

        Alergarea noastra dupa dragoste e un permanent maraton de-a lungul timpului si al vietii. Pentru cel ce e indragostit de iubire, timpul nici nu exista, ci totul se rezuma la cautarile prelungite intre anotimpuri. Si parca ninsorile de azi ne privesc cu mila, simpatie sau cu tristete si candoare.Cerul clipeste stele aqamarine in intampinarea iubirii noastre. 
       Iar noi ?! Noi asteptam rasaritul !

     Din pacate traim intr-o vreme in care fiecare cauta sa se ascunda de cate cineva sau de ceva, ascundem sentimente, taine, suferinte, tristeti, iubiri, ascundem deznadejde sau exuberanta sau pur si simplu ne ascundem de noi insine. Parca ne-am juca de-a v-ati ascunsa uitand insa ca de noi insine nu putem sa ne ascundem in  totalitate niciodata. Cautam poate un anotimp, o persoana,o speranta, cautam o iubire pierduta sau imaginara, o amintire sau o revelatie, toata viata cautam un drum care se poate sa-l fi ratacit candva sau un drum nou, necunoscut noua, presarat doar cu vise, sperante,utopii... Dar cred ca niciodata cautarile nu sunt zadarnice. Ele te anima, te insufletesc, iti daruiesc speranta, cunoastere, iluzie. Dezamagit sau intristat sufletul iti cere sa cauti. Spera deci ca intr-o zi, neasteptat, nesperat, vei gasi. Si de nu va fi asa, acea cautare te va gasi ea pe tine.
       Un gand bun de la Pescarul de vise, o imbratisare calda si bun venit cu drag tuturor.

vineri, 14 iunie 2013

PLÂNG MACII






 M-ai rătăcit  știu bine în umbrele grăbite,
 În pleoapa unei clipe dintr-un amurg târziu,
 Doar zdrențe de tăcere s-au poticnit uimite
 Și-nstrăinarea care se zbate a pustiu.
 
 Un curcubeu de  vise ce și-a pierdut culoarea
 Mai arde printre gânduri ca un blestem ciudat,
 Un vânt de întristare îmi taie răsuflarea, 
 Ai risipit iubirea și dorul l-ai curmat.
 
 Secundă cu secundă se frâng în ploaie macii,
 E-ncercănat și cerul, iar nori-s nepereche,
 Oglinzi fără de chipuri în cioburi de capricii 
 Păstreza adevărul nescris în taina veche.
 
 În lan de nepăsare plâng macii deznădejdii,
 Sunt condamnați pesemne la moarte timpurie,
 Străini și goi de vise suspină-n lemnul crucii,
 Le sângerează rana-n petală purpurie.
 
 Sunt prizonierii ploii și-ai nemiloasei treceri,
 În arșița ce doare, cât și-ar dori iubire,
 Sărut de alinare peste potop de arderi, 
 Iar eu cu fluturi tandri să șterg  din amăgire.