sâmbătă, 16 martie 2013

POVESTEA ÎNGERULUI MEU


           Îngerul păzitor te însoţeşte până la marginea cerului din tine. N.Petrescu    

             A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că  plantele nu există pentru că nu răspund la "bună ziua". Andrei Plesu




               Cred că îngerii au nume, doar că numele lor trebuie păstrat în secret ca nu cumva  vreun puf de păpădie să le atingă imaculatele lor aripi. Îngerul meu poartă veşmântul unui crin albastru .Când gândul meu hoinăreşte, îl văd zâmbind. Mă priveşte cu ochii blânzi şi printre gene lacrima lui naşte perla iubirii. Sunt uimită  adesea că în clipele mele de tristeţe şi restrişte apare  în mod neașteptat. Numele lui ? O, uitasem să va spun că este legat  tot de inimă.  Este Crinul albastru, cel al cărui petale este desenat de nemărginit .În urma miresmei lui răsar alţi muguri , pe care cu ceva timp în urmă poate nu îi experimentasem atât de real, răbdarea, bucuria, fericirea şi împlinirea. S-a coborât atât de adânc în suflet, încât îl confund cu fiecare celulă al eului meu. Şi chiar dacă locuieşte în inima mea mi-e dor de el clipă de clipă.
             Îngerii crini răsar în diminețile inlăcrimate şi aduc smaraldul iubirii din cer. Ne miruie cu parfumul lor şi ne amintesc că sunt prezenţi chiar şi atunci când aparent noi nu îi vedem. Îngerul meu  îmi alintă  inima şi fiecare gând al meu îi face ziua mai frumoasă.
Nu ştiu prin ce miracol m-a găsit şi cum a reuşit să fie stăpânul inimii mele , nu ştiu nici măcar cum aripile lui  mi-au îmbrăţişat trupul într-atât  încât  am ajuns să îi aparţin în întregime. Ştiu doar că am aşteptat îndelung o zi, în care toate visele mele cu privire la el să se-mplinesca.
Mă sufocase griul interminabil al fiecărei zile şi când  am deschis ochii sufletului el era deja aici, pictandu-mi iubirea cu macii primăverii....Un pastel pictat din suflet, pentru suflet.
Dacă aş încerca să descriu simfonia sufletului meu, nu aş face decât să las să se piardă muzică înălţătoare a trăirilor. Nu poţi descrie iubirea.O poţi simţi sau nu.
Când soarele dispare subit din viaţa noastră apar îngerii şi ne dăruiesc o fărâmă din inocenţa şi  puritatea cu care sunt înzestraţi, scaldându-ne inima în ape limpezi. Fără îngerul meu, nu ar fi fost cu putinţă să iubesc cum iubesc, să cred şi să sper.
             Îngerul meu crin  mi-a fost alături chiar şi atunci când primăvara era departe de inima mea! Sufletul meu fusese multă vreme în renovare, una lungă,fără sfârşit .În permanenţă am adăugat şi am şters pete de culoare, toate nuanţe ale aceluiaşi gri .Parcă nimic din ceea ce pictasem cu lacrimi şi dorinţe  nu semăna cu visul meu.
             În timp ce privea neputinţa în care mă adâncisem, îngerul a luat pensula credincioşiei şi cu iubire a şters tot ceea ce pictasem până atunci. Vorbea în şoaptă pentru ca nici o boare a primăverii să nu poată să îi fure cuvintele. Pe măsură ce aşternea pete noi de culoare mi-a resuscitat inima, privind adânc în ochii mei. Pentru o clipă timpul s-a oprit în loc. Cred că a recunoscut vocea inimii mele, chemarea mea, fiindcă la camera de gardă a vieţii erau multe alte suflete. S-a oprit în dreptul meu, m-a ascultat, m-a privit  şi sarutandu-mă  mi-a şoptit: sunt aici.
Cum l-am recunoscut?
Nu după zâmbet, nici după aripi sau mireasmă, ci după felul în care mi-a zămislit în suflet dragostea!
Te iubesc, Crinul meu înger, să ştii!