joi, 14 februarie 2013

LACRIMA DESTINULUI



 
 Atâția lupi de pradă își tot hrănesc orgoliul
 Cu arșița din mine și doru-mi devorează,
 Cresc noi vlăstări de tine, îți tot aud ecoul
 Țin candela aprinsă și îngerii oftează.
 
 Se frânge-n mine cerul și steaua se preface
 Că-mi luminează viața, dar nu-i decât trădare,
 M-ai răstignit în tine, sunt prizonier pe cruce
 Îți cer doar grațiere și vreau eliberare!  
 
 De-am îndrăznit iubirii să mă jerfesc pe-altare
 Și chezășie sfântă am pus pe tot ce-mi ești,
 Mă iartă că mă doare,  îmi ninge-a disperare,
 Amână tu exilul, de nu vrei să-l oprești.
 
 Rescrie-mă cu vise, sfințește-mă în suflet
 Și-nvață-mă sărutul să pot să ți-l păstrez,
 Mi-ești smirnă și tămâie, blestemul unui urlet,
 Un mâine niciodată, restanța unui crez.
 
 În  ceasuri de zăbavă un serafim veghează  
 Se-ntrepătrund adesea abisul și cu hăul,
 În veșnicii iubirea cu tine doar rimează,
 Ți-e prizonieră umbra-mi, absența ta-i călăul.
 
 Azi nici nu știu a spune ce mi-este cel mai greu
 Că dalta unui sculptor te-a modelat în mine,
 Sau nenuntite clipe sfidate de un zeu 
 Ne-au picurat neșansă și juguri în destine. 
 
 Să nu uiți niciodată că-ți voi rodi luceferi
 Și-n sfântă rugăciune am să te port mereu,
 Iar lanțuri de-așteptare de nu poți să le spulberi
 Cu flori de lămâiță te-nchin Lui Dumnezeu.