luni, 14 ianuarie 2013




        În general oamenilor le place să li se spună ceea ce vor să audă.Eu pot doar să spun că în sufletul meu arde flacăra iubirii. Nici un vers,nici un citat, nici o carte oricât de meșteșugit ar fi scrisă, nici o literă nu poate descrie iubirea ca simțământ.Fiecare dintre noi are un loc special în inima cuiva și acel loc nu poate fi înlocuit de nimeni și nimic.Iubirea este un sentiment unic trăit și perceput de fiecare în parte în moduri diferite.Iubirea poate fi înteleasă când o trăim și poate nici atunci pe deplin.Percepția acestui sentiment este unic pentru fiecare suflet în parte. Noi empatăm cu anumite suflete fiindcă vibrăm în aceeași tonalitate. Iubirea pe care o căutăm ne va schimba viața dacă avem harul de a o găsi. Uneori trebuie să pierdem zile, ani , suflete pentru a o întâlni. Alteori pierdem omul drag și de-abia atunci realizăm că acela era defapt acea jumătate indispensabilă. I-am cerut lui Dumnezeu să îmi dăruiască după voia Lui ceea ce consideră că mi se potrivește. El mi-a dăruit viața pentru a mă putea bucura de iubire.Eu iubesc darul Lui și ea îmi face un regal zi de zi dăruindu-mi-se! Iar vârsta inimii nu se măsoară în ani. Întotdeauna va exista dreapta și stânga, binele și răul, cer și pământ, rai și iad, dar există și răscruci.Alegerea drumului aparține fiecăruia în parte. Din păcate nu există garanție că alegerea este cea corectă.... Cred că cea mai frumoasă poveste a vieții se scrie cu vise,dragoste și lacrimi!Nu știu dacă e mult sau puțin,dar viața lăuntrică este întotdeauna mai frumoasă decât cea reală.Acolo suntem noi cu noi,fără ochiul vigilent al celor din jur, a judecății, a criticii . Cei care ne privesc din exterior sau pe gaura cheii nu fac altceva decât să demoleze și să iscodească sentimente pe care doar sufletul nostru le știe cu adevărat și le trăiește.Suntem o conglomerare de clipe alcătuite dintr-un amalgam de trăiri! 

   Într-o lume buimacă eu alerg doar la maratonul dragostei și sper ca la capătul drumului, când îmi voi sfârși alergarea să mă pot privi în oglinda sufletului și să mă sting liniștită.Iubirea m-a ales. Eu am deschis doar portița inimii!