"Ori de câte ori ceva mi se pare încă posibil, am
impresia că mi s-au făcut vrăji." Emil Cioran
Se-mpodobește cerul cu stele-mpărătești
Și-n cer colindă îngeri în mantii cristaline,
Roz fluturi în cascade, de dor îi
rătăcești,
Înnourate gânduri înseninezi în mine.
Cuvinte desfrunzite mi le-nflorești din ploi,
Din litere aldine îngemănezi povești,
Pictezi o galaxie cu râuri de culori
Culese din polenul narciselor cerești.
Când ape-nvolburate sub gene se adună,
Cu briza unui văl îmi spulberi necredința,
Tăceri și suferințe cu flori de crin și
lună
Le mirui cu tandrețe și-mi mângâi neputința.
Știam că ești zefirul ce-adie cu petale,
Că din frânturi de vise aprinzi văpăi de foc,
Eternități aș vrea, să-mi fii veșmânt de cale,
Sărutul să-l sfințești cu mac și bucuioc.
Tu nu ești doar o vrajă în vânturi
preschimbat,
Ești primăvara mea, din vechi dorințe
strâns,
Altoi din spic de dor, de tine-naripat,
Iubire-adevărată din ruga unui plâns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu