marți, 2 iulie 2013

ÎNTREABĂ MACII





.
 De-ți va plânge raza lunii peste noaptea așteptării

 Și-n furtună de regrete cerul se va-ntuneca, 
 Tu încătușează doru-n anotimpul nepăsării,
 Poate îngeri prin descântec sufletu-ți vor vindeca. 
 
 Amintirea resemnată printre umbre fără număr
 Roagă vântul s-o închidă în clepsidre de tăceri,
 Lasă lacrima să spele cu smaralde, flori de măr,
 Dorurile tale toate, ninse-n mai de primăveri.

 Plâng mâhniți de întristare fluturi fără de-adăpost,
 Cerul frânge clipa-n care cu uitare-ncerci să ștergi
 Șina trenului ce duce nicăieri și fără rost,
 Iar durerea săpa geruri vrând iubirea s-o dezlegi. 

 În oglinzile-nserării ne mințim că nu ne pasă, 
 Însă dorul greu suspină zăvorât în necuvinte,
 Noi apunem în cenușă condamnați ca-ntr-o pedeapsă,
 Răstignite printre șoapte stau aducerile-aminte. 
 
 Biciuiți de întristare îngropăm parfum de vise,
 Și în noaptea fără nume ne-ndreptam spre nicăieri, 
 Ard făclii de amintire printre gânduri interzise, 
 Ne iubim? Întreabă macii, care sângeră stingheri!
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu